Explozie cosmică: O gaură neagră uriașă afectează formarea stelare!

Explozie cosmică: O gaură neagră uriașă afectează formarea stelare!

Întotdeauna sunt surprize de descoperit în universul îndepărtat. Astronomii raportează o gaură neagră supermasivă numită PG1211+143, care se ascunde într-un centru al galaxiei Seyfert la 1,2 miliarde de ani lumină distanță. Cu o masă de aproximativ 40 de milioane de mase solare, acest obiect fascinant are sub influența sa un quasar. Pentru studiu a fost folosit telescopul XMM-Newton al Agenției Spațiale Europene, care a observat afluxul de material din această gaură neagră pe o perioadă de cinci săptămâni, ceea ce se adună la greutatea a zece Pământuri.

Dar PG1211+143 nu se comportă ca orice altă gaură neagră. Nu poate absorbi tot materialul pe care îl absoarbe și eliberează excesul de masă sub formă de vânturi cosmice puternice. Aceste vânturi ating viteze de aproximativ 0,27 viteza luminii, adică 290 de milioane de kilometri pe oră, de 160.000 de ori mai rapid decât un avion cu reacție F-16. Pe lângă faptul că sunt impresionante, aceste vânturi extreme afectează dinamica galaxiei înconjurătoare - încălzind gazele la milioane de grade și împingând înapoi gazul rece și dens necesar formării stelelor.

Influența asupra formării stelelor

Aceste vânturi eficiente au ca efect fie să încetinească, fie chiar să împiedice formarea de noi stele, ceea ce influențează evoluția galaxiei. Observarea simultană a afluxului de material și a vântului ejectat oferă noi perspective asupra creșterii găurilor negre supermasive și a rolului lor în evoluția galaxiilor. Studiul care rezumă aceste rezultate fascinante a fost publicat în Anunțuri lunare ale Societății Regale de Astronomie publicat.

Dar PG1211+143 nu este singurul obiect aproape identic din univers. Mai aproape de casă, astronomii au descoperit și gaura neagră supermasivă din centrul lui Markarian 817. Această galaxie, situată în constelația Draco și la aproximativ 430 de milioane de ani lumină distanță de noi, se confruntă, de asemenea, cu vânturi la fel de puternice. În ciuda unei rate mai scăzute de acumulare, observațiile arată că vânturile ultrarapide pot fi, de asemenea, mai frecvente aici decât se credea anterior - o descoperire interesantă care pune sub semnul întrebării ipotezele anterioare.

Istoria și fascinația găurilor negre

Fascinația pentru găurile negre nu este nouă. Încă din noiembrie 1783, Lordul Henry Cavendish a discutat despre reflecțiile reverendului John Mitchell asupra forței gravitaționale a obiectelor atât de puternice încât nici măcar lumina nu poate scăpa. Bazându-se pe fizica gravitațională clasică newtoniană, cercetătorii au stabilit că un astfel de obiect ar avea nevoie de o masă de cel puțin o sută de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. Timpurile moderne au dobândit o perspectivă mai profundă asupra lumii misterioase a găurilor negre cu teoria generală a relativității a lui Einstein, care descrie în mod cuprinzător astfel de obiecte.

Prin observații și analize intensive ale materiei care se condensează în discuri de acreție în jurul acestor mase, oamenii de știință au dezvăluit mecanismele fundamentale care controlează comportamentul acestor obiecte incredibil de puternice. Majoritatea galaxiilor, precum Calea Lactee, par să adăpostească o gaură neagră centrală - un fapt care ne arată cât de strâns sunt împletite destinele galaxiilor și ale găurilor negre.

Cercetările continue privind evoluția și distribuția găurilor negre sunt esențiale pentru a înțelege mai bine rolul acestor obiecte misterioase în universul nostru. Căutarea secretelor ascunse în interiorul acestor capcane gravitaționale masive rămâne una dintre cele mai incitante provocări din astrofizica modernă.