Cruce și iubire: descoperirea unui semn de speranță în Plan-les-Ouates

Cruce și iubire: descoperirea unui semn de speranță în Plan-les-Ouates

Pe 14 septembrie 2025, Eglise Saint-Bernard de Menthon din Plan-les-Ouates a atras numeroși credincioși să asculte un discurs emoționant al abatelui Philippe Matthey. Preotul a evidențiat semnificația profundă a crucii, care este considerată simbolul central al creștinismului. „Crucea este semnul vizibil al iubirii lui Dumnezeu”, a spus Matthey, care a privit înapoi la o lecție de catehism în care preotul i-a întrebat pe copii ce au recunoscut într-o cruce mare. Răspunsul ulterior al pastorului Georges a rezonat: „Este o sursă de lumină care este mai strălucitoare decât soarele”.

Abatele Matthey a descris crucea nu numai ca un semn al suferinței, ci ca o expresie radicală a iubirii lui Dumnezeu. Sărbătorirea acestei „cruci glorioase” este percepută ca un act de sărbătoare care îi ajută pe credincioși să sărbătorească legătura lor cu iubirea lui Dumnezeu. Într-o lume plină de griji, temeri și violență, provocările ascund adesea această iubire. Mai ales în vremuri atât de întunecate, este important să ne întoarcem spre cruce pentru a empatiza cu experiențele umane ale lui Isus – nu ca magician, ci ca cineva care ne împărtășește suferința noastră.

Călătoria creștină a credinței

În omilia sa, Matthey a prezentat și cei trei pași ai călătoriei creștine a credinței: curiozitatea, căutarea și mirarea. Acești pași ilustrează modul în care credința poate duce în cele din urmă la mântuire. Deosebit de remarcabilă este legătura cu povestea biblică a poporului evreu care caută în deșert un semn de libertate. Șarpele de bronz menționat în această poveste este interpretat ca un simbol al răului și al ispitei. Necesitatea de a recunoaște răul pentru a găsi vindecare este un punct cheie ridicat de Aba.

Mesajul este susținut de lecturile biblice consacrate în Euharistie, inclusiv texte din cărțile Numeri, Psalmi și scrisorile lui Pavel. Ei subliniază că credința în Isus, care a murit pe cruce, este cheia reconcilierii cu Dumnezeu. „Dumnezeu iubește lumea și Îl dă pe Fiul Său pentru viața veșnică”, amintește o declarație centrală din Ioan 3:16, care înțelege darul de sine al lui Hristos ca punct culminant al iubirii divine. Aceasta reflectă credințele deja descrise în lucrarea „Despre iubire” de G. Groß, unde crucea este iluminată ca expresie a planului de mântuire al lui Dumnezeu.

Crucea în context

Crucea a evoluat de-a lungul timpului din diferite simboluri ale creștinismului timpuriu, cum ar fi staurograma și monograma lui Hristos. Începând cu secolul al V-lea, crucea a devenit principalul simbol al creștinismului, în timp ce inițial a avut și utilizări ornamentale. Originile crucii se extind până la crux commissa în formă de T. Interesant este că povestea evidențiază faptul că crucificarea lui Isus Hristos joacă un rol central în restabilirea legământului rupt dintre om și Dumnezeu.

Fie sub formă de crucifixe, purtate adesea ca bijuterii sau folosite în rituri de binecuvântare, fie ca simbol al speranței și reconcilierii în artă, crucea rămâne un simbol adânc înrădăcinat care continuă să modeleze viața multor credincioși. În plus, legătura dintre iubire și suferință este accentuată în mod deosebit în teologia creștină, întrucât Dumnezeu suferă cu creaturile sale și nu este dispus să ignore provocările vieții.

În fața acestui mesaj urgent și reflecție spirituală, discursul ababetului Philippe Matthey a lăsat un ecou puternic. Într-un moment în care provocările vieții devin copleșitoare, crucea rămâne o ancoră sigură a speranței și a iubirii lui Dumnezeu.